Oamenii din viaţa ta

Deşi pare o abordare egocentristă, uneori este foarte util să îţi închipui viaţa ca un fel de Truman Show – un reality show în care toate tu ai rolul principal, iar toţi ceilalţi sunt doar actori care gravitează în jurul tău, a ceea ce eşti şi care determină ceea ce vei deveni.

Ce roluri interpretează aceşti actori? Sunt prieteni, colegi, familie, vecini; unii au venit şi s-au instalat în viaţa ta de ceva vreme, unii au intrat uşor şi la fel de uşor au plecat, iar alţii au doar roluri episodice în viaţa ta. Dar absolut fiecare are rolul lui în dezvoltarea ta ca persoană: se spune că suntem suma experienţelor noastre, dar cred că suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim de-a lungul vieţii, pentru că ei generează aşteptări, stări, păreri care apoi influenţează experienţele.

Fiecare lecţie care ţi se oferă prin intermediul celorlalţi trebuie privită cu atenţie şi trebuie înţeleasă. Aici intervine rolul tău în a îmbunătăţi procesul de dezvoltare personală. Priveşte în jurul tău, fii atent la tot ce ţi se arată şi învaţă. Oricine îţi poate oferi o lecţie de curaj, de bunătate, de iubire, iar rolul tău este doar de a înţelege. Nu doar cei care au rolul de a te educa –  profesori, părinţi, colegi şi nu doar cei care îţi sunt apropiaţi. Lecţiile sunt peste tot în jurul tău, în joaca unor copii, în zâmbetul unui adolescent pe stradă sau în strângerea de mână a unor bătrânei în autobuz.

De multe ori mă gândesc cum am ajuns unde am ajuns şi de ce sunt persoana care sunt. În astfel de momente, îmi este foarte uşor să identific persoanele care au avut un rol imens în evoluţia mea: părinţii, fraţii mei, prieteni din copilărie, colegi din liceu, iubiri trecute, participanţi la taberele de vară şi la diferite cursuri. Marea lor majoritate nici nu mai sunt în preajma mea. Poate că unii şi-au îndeplinit scopul şi au mers mai departe, pentru a schimba alte vieţi, pentru a influenţa alţi oameni.

O persoană nu este doar personaj principal, ci poate fi şi unul secundar în reality-show-urile altora. Mi-ar place să ştiu care a fost rolul meu în dezvoltarea altora. Mi-ar place să mi se spună: „Uite, eu sunt aşa pentru ceea ce ai făcut/spus/scris tu cândva şi vreau să îţi mulţumesc pentru asta”. Până acum, mi s-a întâmplat doar de câteva ori, dar sentimentul creat a fost extraordinar. Oamenii sunt prea grăbiţi, prea neatenţi şi prea prinşi în ceea ce li se întâmplă pentru a se opri, a analiza, a se întreba de ce şi a mulţumi. Sfatul meu este să îi răsplăteşti pe cei din jur cu astfel de aprecieri, deoarece sentimentul creat este unic, iar o persoană care este apreciată pentru aşa ceva, va continua să te ajute şi să te înveţe.

Cu toate acestea, cred că unii oferă astfel de lecţii chiar fără să conştientizeze. Mulţi din jurul tău poate îţi oferă exemple negative, iar tu trebuie să fii cel care are puterea de a recunoaşte: uite, eu nu vreau să fiu aşa! Este la fel de important să ştii cum nu ai vrea să fii, pe cât este de important să ştii cum vrei să ajungi.

Cred că unul dintre principiile de bază în dezvoltarea personală este sa te cunoşti şi să te înţelegi pe tine însuţi. Iar acest lucru îl poţi face doar în relaţie cu ceilalţi, cu cei care au avut un cuvânt de spus în procesul tău de evoluţie, într-un mod direct sau indirect. Apreciază-i pe cei din jur, indiferent cât de importantă este lecţia care ţi se dă, indiferent cât de puternic este exemplu care ţi se oferă, fie el pozitiv sau negativ.

sursa FOTO


Pe aceeaşi temă:

Recomandări de la BuyBooks:


  1. [...] Să îi apreciezi pe cei din jurul tău este unul din cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci pentru a fii fericit, pentru a te simţi împlinit. Oricine îşi apreciează prietenii, le acordă timp, încredere, fericire şi sprijin. Cu toate acestea, la un moment dat, drumurile se despart. [...]