Pierderea timpului

Săptămâna trecută, cineva m-a întrebat despre acest blog: “Măcar îţi aduce ceva bani dacă tot scrii pe el?” I-am răspuns că nu.“Înseamnă că-ţi pierzi timpul degeaba. În loc să-ţi înveţi la restanţa ta, tu stai şi pierzi timpul.”


Sunt sigur că şi voi aţi fost avertizaţi şi ironizaţi uneori cu faptul că vă pierdeţi timpul. Întotdeauna va fi cineva care se va crede îndreptăţit să-ţi spună ce să faci şi ce e mai bine pentru tine. De aceea e esenţial să ignori criticile acestora şi să ştii că ai făcut lucrul corect.

Cum ştii că nu-ţi pierzi timpul

Nu toţi avem acea doză de încăpăţânare care ne face imuni la părerile altora şi unii dintre noi s-ar putea să renunţe la nişte lucruri frumoase, doar pentru că cineva a considerat că îşi pierd timpul.

Uite un truc: când cineva îţi mai spune că pierzi timpul cu o activitate, răspunde-ţi sincer la aceste 3 întrebări:

1. Îţi place ceea ce faci? Dacă da, atunci continuă să faci. Făcând ceea ce îţi place sunt şanse infinit de mari să nu regreţi niciodată ce ai făcut.

Vrei, nu vrei, această viaţă se termină. Iar la sfârşitul acesteia, tu vei fi singurul care te va judeca. Nu oamenii care-ţi spun cum să-ţi petreci timpul, ci tu. Conştiinţa nu iartă: dacă o viaţă întreagă ai făcut ceea ce nu-ţi place, conştiinţa îţi va spune.

Aşa că fă ce-ţi place. Da, s-ar putea ca în ochii altora activitatea ta să pară pierdere de vreme. E normal. Tu fă exact ce îţi aduce împlinire sufletească.

2. Te ajută cu ceva ceea ce faci? Această întrebare verifică utilitatea lucrului pe care îl faci. Dacă ceea ce faci nu te ajută cu nimic, atunci îl faci cam degeaba. Nu-ţi spun să renunţi, însă ţi-aş sugera să micşorezi cantitatea de timp pe care o aloci acelui lucru. De exemplu, îţi place să joci jocuri video. Nu te prea ajută cu nimic. Atunci nu te juca toată ziua pe ele.

Iar dacă un lucru îţi dăunează, atunci îţi recomand să renunţi la el. De exemplu, fumatul. Mie mi-a plăcut enorm fumatul. Dar am realizat că nu-i bun pentru sănătatea mea, aşa că am renunţat. Mă rog, sunt în curs de renunţare.

3. Făcând acel ceva, ajuţi pe cineva? Eu chiar cred că servindu-i pe ceilalţi e o metodă extraordinară de a te dezvolta personal.  Utilitatea ta pentru ceilalţi se va răsfrânge asupra ta mai devreme sau mai târziu.

Poţi s-o numeşti karma, noroc, ajutându-i pe ceilalţi te vei ajuta pe tine. Iisus a dat un bun exemplu când a spălat picioarele ucenicilor săi. Iar conceptul e bine-formulat în: Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.” [Marcu 10, 42-44]

Dacă răspunsul tău la aceste trei întrebări este afirmativ, atunci nu te opri din ceea ce faci.

TopHabits nu e pierdere de vreme

Da, îmi place să lucrez la TopHabits. Sunt pasionat de dezvoltarea personală. Îmi place să citesc din domeniul ăsta, să aflu lucruri noi şi îmi place să lucrez la blog.

Da, TopHabits mă ajută enorm. În primul rând mă face să fiu constant în dezvoltarea mea personală. De când am început acest blog chiar simt că viaţa mea s-a schimbat în bine. Şi a trecut doar o lună şi jumătate :D

Da, cred că ajut pe cineva cu blogul ăsta. Chiar vorbeam acum ceva săptămâni cu Ciupy că unul dintre scopurile acestui blog e să ajute. Şi dacă acest blog e considerat util măcar de câteva persoane, atunci ne-am atins scopul. Şi mulţumirile strecurate în comentariile de până acum ne ajută să continuăm ce am început.

La sfârşitul anului trecut Andrei Roşca propunea să ne întrebăm ce am schimbat noi la lumea din jurul nostru. Nu mi-a luat mult ca să observ că n-am făcut prea multe, dar în acelaşi timp îmi promiteam că  2010 va fi altfel. Iar TopHabits face parte din această schimbare.

Şi chiar cred că dacă voi ajuta măcar o persoană, atunci am schimbat ceva la lumea din jurul meu. Dacă mă voi schimba pe mine, atunci mă voi comporta altfel cu cei din jur şi astfel lumea din jurul meu se va schimba. Făcând constant ce-mi place mă voi schimba. E inevitabil.

Nu lăsa pe nimeni să-ţi determine realitatea!

Les Brown, unul dintre cei mai cunoscuţi speakeri motivaţionali din întreaga lume, a fost etichetat în clasa a 5-a “retardat”. A fost trecut automat în clasa a 4-a. “Mi-au spus că sunt încet, aşa că am rămas la nivelul acela”.

Abia în liceu, un instructor de teatru îl roagă pe Les Brown să ducă la îndeplinire o sarcină. Brown îi răspunde că nu poate pentru că e retardat. La care instructorul îi răspunde: “Să nu cumva mai zici asta vreodată! Opinia cuiva despre tine nu trebuie să devină realitatea ta.”

Aşa că nu lăsaţi nimeni pe nimeni să vă determine realitatea. Nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că vă pierdeţi timpul cu o activitate care vă aduce împlinire lăuntrică.

“Limitările pe care le ai şi lucrurile negative pe care le crezi despre tine îţi sunt date de către lume. Lucrurile care îţi aduc împlinire şi te fac mai puternic vin dinlăuntrul tău.”

Les Brown

sursa FOTO


Pe aceeaşi temă:

Recomandări de la Okian:
OKIAN.roOKIAN.roOKIAN.roOKIAN.ro OKIAN.ro

  1. HddBogdan on Monday 15, 2010

    Intotdeauna o placere sa citesc articolele acestui blog. Cu adevarat motivationale si cu o putere imensa de a-ti schimba starea de spirit.

    Keep up the good work!

  2. Andrei Boar on Monday 15, 2010

    @HddBogdan Ne bucuram sincer pentru ca lecturatul acestui blog iti face placere. Speram sa nu te dezamagim. Mersi mult de urari :D

  3. moto_lady on Monday 15, 2010

    1. daca dispare top habits, ma oftic
    2. sugestie de articol: cum sa rezolvi conflictele (pe categorii de oameni-colegi,parinti- si pe gravitate- doar o injuratura,cearta sau bataie). Nu de alta, dar pana acum sfaturile voastre pe care le-am incercat au fost bune :)

  4. Andrei Boar on Monday 15, 2010

    @moto_lady 1. Mersi pentru gandurile bune si ma bucur ca ai devenit o cititoare fidela TopHabits :)

    2. Am notat. Vedem ce putem face :)

  5. [...] aici un articol despre “pierderea timpului”. Ar trebui sa analizam mai bine ce facem, daca [...]

  6. Eduard Ezeanu @ Social Arts on Monday 15, 2010

    Ha! Ideea ca daca nu faci bani din ceva iti pierzi timpul: absurd! A munci si a te stresa 50 de ore pe saptamana pentru un salariu si senzatia ca iti faci partea, ca sa te trezesti la 60 de ani ca nu ai facut nimic care sa te pasioneze e ceea ce numesc eu a pierde timpul.

  7. Vladimir Ghetau on Monday 15, 2010

    Bravo, este foarte bun articolul. Dacă îţi place ce faci, continuă.

    Ţin minte că am învăţat relativ OK să cânt la chitară când trebuia să învăţ pentru bac. Logic că n-am facut ce trebuie, haha.

    Uneori mai faci şi ce nu-ţi place. Doar că în câţiva ani după, am învăţat că e nevoie şi de un pic de autocontrol. Face mult mai ales când eşti responsabil de propria viaţă.

    Mult succes,
    Vladimir

  8. socialbutterfly on Monday 15, 2010

    Intr-adevar tindem sa facem doar ceea ce ne place si sa lasam la urma ceea ce nu ne place… sa pierdem timpul facand ceea ce ne place.

    Asta s-ar numi procrastinare si scrie pe larg despre ea aici ->

    http://www.bookblog.ro/dezvoltare-personala/cum-putem-combate-procrastinarea/

    Dar daca pierdem vremea facand ceea ce ne place si asta ajunge sa fie jobul nostru, nu poate fi atat de grav.

  9. [...] De citit: Pierderea timpului [...]